Au trecut alegerile, avem Buget pe 2010... ce ne mai lipseşte?... Aţi ghicit - o comisie de anchetă. Iniţiativa aparţine opoziţiei (vezi foto1) şi vine din partea unui senator PSD care a mai convertit la iniţiativa sa mulţi alţi colegi (vezi foto 2 şi 3). Oamenii cer înfiinţarea unei comisii de anchetă care să cerceteze cum au fost încheiate o serie de contracte, felul în care aceste contracte au fost modificate apoi printr-o serie de acte adiţionale şi verificarea modului în care au fost cheltuiţi banii europeni într-o serie de lucrări de infrastructură.
Solicitarea celor 50 de senatori PSD şi PNL este acum la Biroul Permanent al Senatului şi aşteaptă unde verde. Deocamdată ministrul Radu Berceanu a râs atunci când i-am spus ce i se pregăteşte: "Să facă câte comisii de anchetă vor!"







