Băsescu: Nu ţin de scaun. Vreau să epuizez toate soluţiile constituţionale în această dispută. Sigur nu voi mai candida vreodată la funcţia de preşedinte al României
Ioan Szasz
Senior Editor politic, pesurse.ro

Preşedintele României, Traian Băsescu, susţine o declaraţie de presă, în acest moment, la Palatul Cotroceni.

CELE MAI IMPORTANTE DECLARAŢII ALE LUI TRAIAN BĂSESCU:

- Mergem la referendum

- Observ un salt calitativ în clasa politică. Prima dată, în 2007, am fost suspendat cu 322 de voturi, acum am fost suspendat cu 256 de voturi. Dacă ar fi existat un al treilea mandat, probabil că nu m-ar mai fi putut suspenda

- Potrivit Constituţiei, am depus cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională cu Parlamentul României. Nu ţin de scaun, dar am obligaţia să epuizez toate soluţiile constituţionale pentru descrierea unui abuz de exact acelaşi tip ca cel din 2007. NU vreau să mi se reproşeze că nu am epuizat soluţiile constituţionale în disputa aceasta

- Miezul acestei acţiuni la Curtea Constituţională izvorăşte din articolul 95 din Constituţia României. Nu există nici o acuzaţie legată de fapte, ci doar de declaraţiile mele, în tot ce a susţinut USL, UNPR şi UDMR. Constituţia spune foarte clar că e vorba de „fapte grave“

- Nu am dubii că mergem la referendum, dar eu, ca şef al statului, aveam obligaţia să folosesc toate instrumentele pentru protejarea funcţiei, care nu este a mea, eu sunt vremelnic

- În declaraţiile care s-au făcut astăzi în Parlament, nu am găsit, de asemenea, nici o acuzaţie pentru faptele preşedintelui, ci false imputări, care dacă ar fi luate în seamă de preşedinte ar face din acesta un preşedinte mut, care nu se implică, care nu-şi asumă nimic, care nu face absolut nimic. Preşedintele ales nu poate mut, preşedintele ales are obligaţia să îşi asume şi momentele dificile

- „Voi intra în campania de referendum, sper ca hotărârea Guvernului legată de organizarea referendumului să fie una corectă“

- „Cu adevărul şi cu Constituţia mergem la referendum“

- Dacă voi reveni, va fi imposibil ca impostorii şi hoţii din politică să negocieze liniştea lor

- Dacă exigenţele românilor vor fi legate de linişte, eu nu le pot garanta decât că voi continua să fiu o nucă tare pentru aceia care cred că România poate merge înainte cu o justiţie subjugată şi care protejează hoţii

- Mi-a fost extrem de greu în perioada de criză, mi-a fost greu şi să fiu partener şi să asum alături de Guvern măsurile de criză, dar am conştiinţa împăcată că am reuşit să trecem ţara dincolo de punctul de risc maxim

- Victor Ponta minte cu o seninătate incredibilă, cred că el nu va putea să fie un politician din această cauză

- Voi preda mandatul de preşedinte interimar după ce CC constată vacantarea şi emite decizia

- Am destule să îmi reproşez, însă un singur lucru nu îmi pot reproşa: încălcarea Constituţiei României

- Nu regret că l-am numit premier, asta era situaţia politică, nu aveam de unde alege

- Dacă voi reveni la Cotroceni, în nici un caz nu îi voi mai pune un mandat în mână dacă vor câştiga alegerile

- Sigur nu voi mai candida vreodată la funcţia de preşedinte al României

- Dacă vreodată voi lua o decizie pe care mi-o doresc este să fiu încă o dată, înainte de vârsta de pensionare, pe puntea de comandă

- Eu am obligaţia să apăr acest mandat. Nu vreau să se spună că preşedintele a fugit

Antena3
Comentarii: 10, Vizite: 3
Comentarii
din Berlin, Germany
Dzeu sa-l ierte!
din Bistrita, Romania
Nu mă țin de scaun, da mă țin
din Hunedoara, Romania
Pe Antena 3 Ciutacu tocmai il face praf. Au un mail de la Macovei care spune ca o lovitura de stat are loc in Romania.
din Berlin, Germany
Macovei trebuie prinsa si internata la dezalcolizare. Ii facem un bine.
din Bistrita, Romania
Trebuie să facă cunoștință cu justiția pe care o iubește atâta.
din Berlin, Germany

are 150.000 de like-ui ;) e ceva
http://h2c.me/h4bpnf5m
din Amara, Romania
Bautoarea si betivul sunt de groaza. Pe bune. Nu mai suport sa-i vad si sa-i aud. Amandoi trebuie sa intre in legatura directa cu doamna justitie. Dar direct, direct la Jilava, nu la pension la Rahova.
din Berlin, Germany
e bine si la Rahova :))
din Bistrita, Romania
Ce fain ar fi să fie într-o celulă cu Năstase.
din Oradea, Romania
Bautoarea in cel mai scurt timp ar trebui trimisa in judecata pt inalta taradare.Este una cand eu cetatean simplu comentez la adresa unui politician partid sau tara si alte este cand UN EUROPARLAMENTAR ROMAN face PRAF TARA PE CARE O "REPREZINTA" la UE
Pentru a posta comentarii trebuie să te autentifici. Autentifică-te
Invitați pesurse.ro
Refacerea USL dupa 25 mai
Dan Tudorache, deputat PSD
Usor, usor ne apropiem de campania electorala pentru alegerile europarlamentare, alegeri importante nu doar pentru definirea directiei politice a Uniunii Europene ci si importante in perspectiva alegerilor prezidentiale din Romania.

Aceste alegeri reprezinta un test pentru testarea soliditatii convingerilor noastre politice, un test care verifica solidaritatea de care reusim sa dam dovada in fata poporului roman.
Detalii...
175
Fără comentarii | Adaugă comentariul tău
Evolutiile din Ucraina vor pune presiune pe Bugetul Romaniei
Lucian Isar, analist economic
Nu ma refer la cei 100 000 euro cat a costat Romania selfie-ul Premierului Ponta aburcat de PR-isti intr-un F16.
Situatia din Ucraina va evolua ineluctabil, conform unor acorduri explicite si implicite, catre federalizare/atomizarea teritoriului in orice forma de expresie va decide echilibrul de retorica externa de la momentul respectiv.

Echilibrul va fi dat de zona negociata in care zgomotul va fi suportabil de aparentul castig al ambelor blocuri.
Restul dansului este doar pentru a servi diferitelor nevoi de a poza in fata popoarelor.
Detalii...
58
Fără comentarii | Adaugă comentariul tău
Legea la limita legii
Dan Tudorache, deputat PSD

Suntem, din pacate, astazi mai mult ca oricand, martorii unui fenomen electoral care imprastie practici si culege efecte. Aceasta declaratie, acest discurs, naste din nevoia societatii de a auzi adevarul, de a asculta ceea ce se cuvine ascultat.

Suntem produse ale societatii, suntem umani si gresim indiferent de legitimitatea functiilor care ne recomanda. Controlam opinii si trenduri, miscam atitudini si reformam impresii, suficient cat sa putem afirma ca reformam idei. Ceea ce nu reusim sa facem pentru ca moda actuala nu ne permite este sa… intelegem suficient.

Detalii...
78
Fără comentarii | Adaugă comentariul tău
Aderarea la euro cu probleme inclusiv la comunicare: inflatia
Lucian Isar, analist economic
Aderarea la zona euro va rezulta in urma unei decizii politice cu putine ancore economice dincolo de comunicarile pentru populatie.

Pentru aceasta aderare o tara trebuie sa indeplineasca o serie de criterii nominale.
Detalii...
63
Fără comentarii | Adaugă comentariul tău
Evaziunea înflorește si investițiile se prăbușesc sub Victor Ponta și Ioana Petrescu
Gheorghe Ialomițianu, deputat PDL

Situația încasărilor proaste din primul trimestru 2014 va declanșa un nou concurs de minciuni intre fostul ministru de Finanțe Victor Ponta si actualul ministru de Finanțe Ioana Petrescu așa cum ne-a obișnuit si in cazul motivării introducerii taxei de 7 eurocenți.

Este greu de justificat proasta colectare a veniturilor bugetare de la începutul acestui an in condițiile reorganizării ANAF-ului in 2013 a introducerii de la 1 ianuarie 2014 a noi impozite si taxe si a unei evoluții economice favorabile in primul trimestru al acestui an.

Detalii...
313
Fără comentarii | Adaugă comentariul tău

Ultimele comentarii:

oliver acum 8 ore
nu suntem in Schengen pt ca UE este o uniune de kakat unde nu se respecta proprile reguli!!!
haiducul acum 9 ore
3….2….1….START!!!! CAMPANIA A INCEPUT Prin procesul actual de reorganizare a Europei,şi lărgireaUniunii Europene, pentru România, s-a creat o şansă şi o oportunitate, care artrebui să influeneţeze în ...
oliver acum 10 ore
bulldogul musca??? ii va trage Psycho una peste bot si iar il vedem chelalaind!!
Andrei acum 12 ore
sa fie cantitate, nu vorbim de calitate...
Dan acum 12 ore
urmeaza europarlamentarele :) e firesc.. cu cat suntem mai multi pe hartie cu atat avem mai multi europarlamentari
oliver acum 16 ore
fugi ba gargaragiule! crezi ca-ti mai tin mult clismele verbale??? nici in Bucuresti nu mai apuci un mandat dar mai la presedentie!!!
oliver acum 16 ore
ti-au crescut si tie falcile.ai fi un tip ok daca nu ai fi dator vandut lui Felix si obligat sa lingi conduri!!!
ockiu acum 17 ore
daca e sa ne luam dupa ce ne zic astia de la AEP - clar nu a fost demis dar oare cifra asta este reala?daca e sa ne luam dupa institutul de statistica populatia tarii e in scadere - e bine ca nr. celo ...
Podhorodetchi Liliana acum 18 ore
Minciuna pentru Ponta este ca apa pentru omenire.El nu trebuie sa bea whisky sau sa coboare de pe vapor cum a explicat dar nu stiu pentru cine,el cred ca a cazut in cap cand era mic si de atunci are p ...
oliver acum 19 ore
Ciuvica a ajuns un gretzos!!! basistul Radulescu a fost mereu gretzos, dar dupa otevizarea televiziunilor ce pretentii sa mai ai??? privit placut la cotet raitaru tv si ceilalti rahati unii pupinponti ...
Pesurse.ro a publicat o noua stire