Prima pagină Arhivă Despre Contact


Categoria:PC
publicat acum 6 zile / 02 September 2010 06:49 de Ioska

Încet încet Opoziţia face paşi spre putere. Am pus pe mâna pe un program minimal de guvernare conceput de PNL şi care va fi înaintat colegilor din PC şi PSD:

Aud că programul a fost programul a fost creionat sub coordonarea vicepreşedintelui Relu Fenechiu. Aştept şi propunerile PC şi PSD.

Publicat în: Relu Fenechiu  Guvernul României  Guvern de criză  PNL  PSD  PC  




publicat acum o lună / 25 August 2010 15:19 de Ioska

Aud că senatorul independent (de ieri) de Prahova, Severin Georgică va adera în foarte scurt timp la PSD. Acesta a avut deja o întâlnire cu preşedintele PSD Victor Ponta şi s-au făcut negocierile necesare astfel încât la începutul sesiunii ordinare a Senatului acesta să îşi anunţe adeziunea la Grupul senatorial al PSD.

 

PS: Iniţial domnia sa a negociat cu PNL, dar negocierile au căzut după ce preşedintele PNL Prahova, Adrian Semcu s-a opus revenirii în partid a domnului senator.

Publicat în: Georgică Severin  Victor Ponta  PSD  PDL  PC  PNŢCD  PNL Prahova  Adrian Semcu  




publicat acum o lună / 10 August 2010 08:29 de Ioska

Zilele acestea e o mişcare interesantă în rândurile Opoziţiei. Oamenii se întâlnesc la toate nivelurile şi discută despre ce va să fie. Din toate aceste zbateri până la această oră înţeleg doar că PSD, PNL şi PC vor să se coordoneze în sesiunea parlamentară extraordinară şi de asemenea să înceapă o colaborare mai strânsă în sesiunea parlamentară ordinară care va începe în septembrie.

 

În acest moment eu văd doar trei posibilităţi:

1.Depunerea unei moţiuni de cenzură care să ducă la căderea Guvernului Boc.

2.Încercarea începerii procedurii de suspendare a preşedintelui.

3.Un război de hărţuire cu Puterea pentru a beneficia electoral de pe urma dezastrului social care va fi în iarna care se apropie.

 

Eu cred în cea de a III-a opţiune... deşi sunt destui din rândurile Opoziţiei care ar susţine altceva. Să le luăm pe rând cu bune şi cu rele.

 

De ce ar vrea Opoziţia căderea Guvernului Boc? Iată o întrebare la care mulţi din PSD şi din PNL nu prea au un răspuns "pe bune". În schimb vor veni cu tot felul de răspunsuri populiste de genul "Guvernul trebuie să cadă pentru că situaţia economică este proastă în ţară" :) Şi atunci spun şi eu - de ce să vrea cineva din Opoziţie schimbarea Guvernului când acest guvern e cel mai bun agent electoral? Practic nu faci nimic, poţi merge în câte vacanţe doreşti că Guvernul Boc lucrează pentru tine, iar după iarna care va urma orice partid ar fi în opoziţie ar creşte de la sine.

 

Cu tot acest "Real politik" sunt destui care îşi închipuie că suspendarea preşedintelui ar fi o soluţie. Hm... Chiar ar fi asta o soluţie? Întâi de toate este vorba de o procedură greoaie şi mai apoi îţi trebuie o majoritate care să facă acest lucru. Ori... majoritatea lipseşte în cazul unei moţiuni de cenzură deocamdată darmite în cazul încercării de suspendare a preşedintelui.

 

Se bazează ei pe cei aproximativ 32 de parlamentari ai PDL care ar vota împotriva actualului Guvern? Poate Da... dar e un calcul mai mult decât greşit. Oamenii ar vota pentru doborârea actualului guvern pentru a-l schimba cu un altul, dar tot de la PDL care să mai revigoreze partidul în sondaje. Îmi e foarte clar că oameni de acest fel din PDL nu ar vota niciodată pentru suspendarea preşedintelui, care chiar dacă se află în scădere, e totuşi singurul care mai poate aduce puncte PDL.

 

Ca atare... Opoziţia ar trebui să vină cu soluţii. Soluţii nu înseamnă neaparat că vin cu politici alternative... deşi şi acestea sunt necesare. Mă gândesc în primul rând la oameni, la oameni pe care PSD, PNL şi PC sau toate împreună să îi prezinte public ca fiind cei care vor înlocui actualele dezastre care ocupă fotoliile de la Palatul Victoria. Mai pe româneşte să ne spună clar dacă pleacă Berceanu cine vine în locul lui, dacă pleacă Videanu sau Blaga sau Udrea cine vor fi înlocuitorii.

Publicat în: PSD  PDL  PC  PNL  Moţiune de cenzură  suspendare Traian Băsescu  Radu Berceanu  Vasile Blaga  Adriean Videanu  Elena Udrea  




publicat acum o lună / 09 August 2010 11:43 de Ioska

Şefii PNL, PSD şi PC s-au întâlnit azi pentru a se coordona în lupta cu preşedintele Traian Băsescu şi PDL. Buuuunnn. De ce azi? Mâ gânesc la un mic motiv :) Dacă îmi aduc bine aminte... vicepreşedintele Senatului, Dan Voiculescu a depus la Biroul Permanent al Senatului o scrisoare prin care solicită colegilor săi din acest for al Senatului să se pronunţe cu privire la oportunitatea demarării procedurilor de suspendare a şefului statului.

 

Hm... şi şedinţa Biroului Permanent al Senatului este întâmplător sau nu chiar mâine şi prin septembrie se anunţă şi o moţiune de cenzură... Pentru cine a uitat de scrisoarea lui Dan Voiculescu o voi posta mai jos:
Citeşte tot articolul...

Publicat în: Dan Voiculescu  suspendare Traian Băsescu  Biroul Permanent al Senatului  Victor Ponta  Crin Antonescu  PC  




publicat acum 2 luni / 15 July 2010 09:11 de Ioska

Sunt puţin încurcat... În ultimul timp am observat o nouă ofensivă împotriva Parlamentului şi împotriva partidelor. Se încearcă încet încet acreditarea ideii că parlamentarii (toţi) şi în special partidele politice sunt răul absolut. El cheltuie banii statului şi îi lasă pe cei săraci fără nci un sfanţ - ca atare... de ce nu, partidele şi parlamentarii ar trebui desfiinţaţi sau măcar lăsaţi să trăiască la limita existenţei.

 

Din păcate o astfel de campanie o ducă cu voie sau fără de voie Trustul Realitatea-Caţacencu cu toate tentacolele sale. De exemplu aseară se sugera că partidele ar trebui să nu mai fie finanţate de loc de la bugetul de stat. În acelaşi timp "spuma presei româneşti" ne informează că partidele fură ca la balamuc de la stat. Păi să ne decidem ce vrem... partide finanţate la vedere sau la negru?

 

În acest moment, potrivit legii, partidele parlamentare primesc de la stat subvenţii potrivit cu numărul de parlamentari pe care îl are fiecare formaţiune politică - potrivit site-ului Autorităţii Electorale Permanente, în luna iulie, PDL a primit 240.823 de lei, PSD, 239.293 de lei, PNL, 138.507 de lei, iar PC, 6.191 lei.

 

PS: Eu cred că totuşi sumele sunt rezonabile şi că risipa se face în altă parte...

Publicat în: Finanţarea partidelor politice  Finanţarea campaniilor electorale  AEP  PDL  PSD  PNL  PC  UDMR  Grupul Realitatea-Caţavencu  




publicat acum 2 luni / 14 July 2010 07:20 de Ioska

Pun şi eu cifrele astea şi vă las pe voi să trageţi concluziile:

Cifrele sunt doar pentru Sectorul 2 - adică chiar şi în fief-ul lui Onţanu UNPR-ul e în marja de eroare :)))Şi dacă cineva e curios vă dau şi metodologia :) (vezi mai jos)
Citeşte tot articolul...

Publicat în: Sondaj Avangarde  PDL  PSD  PNL  PRM  PC  UNPR  




publicat acum 3 luni / 14 June 2010 17:43 de Ioska

Teodora Tradafir, deputatul PDL de Colegiul 19 Bucureşti ne anunţă că va vota pentru moţiunea de cenzură. "Am fost influenţată de părinţii mei, care mi-au explicat că totuşi nu se poate, trebuie găsită altă soluţie. (...) Nu sunt singura care gândeşte aşa, nu pensiile, orice dar pensiile nu. Copiii şi bătrânii sunt cei pe care trebuie să-i ajutăm, pentru că ei nu se pot ajuta", a declarat Teo Trandafir la Antena 3.

 

Hm... să o credem că asta e singura motivaţie sau e vorba şi de un Ok de la partid? O vor lăsa să voteze moţiunea sau o vor exclude ca pe Daniel Oajdea?

 

UPDATE1: Sebastian Lăzăroiu, consilier prezidenţial: „Teo s-a agăţat de un pretext ca să se transforme în victimă. Va pleca la PC”.

Publicat în: deputat Daniel Oajdea  Teo Trandafir  PDL  Moţiune de cenzură  PC  Sebastian Lăzăroiu  




publicat acum 5 luni / 27 April 2010 18:27 de Ioska

Preşedintele a trimis o scrisoare (vezi mai jos doc) preşedintelui Camerei Deputaţilor prin care le spune ce şi cum cu noua Lege a ANI. Deşi la consultările de ieri de la Cotroceni PNL nu a fost prezent, iar PSD şi PC nu şi-au dat acordul, preşedintele şi-a permis să spună într-un act oficial că legea trebuie dezbătută într-un interval de 10 zile "aşa cum s-a hotărât în urma consultărilor cu partidele şi grupurile politice din Parlamentul României".

 

Asta nu e totul... Imediat executanţii de la Camera Deputaţilor au şi propus un program de dezbatere a legii. Citiţi mai jos şi vă cruciţi:Adică legea a fost primită azi la ora 14.00 la Camera Deputaţilor, urma să fie depuse azi ultimele amendamente şi tot azi Comisia Juridică să întocmească raportul necesar pentru dezbaterea legii în plen în data de luni sau miercuri. Adică dezbatere ioc...
Citeşte tot articolul...

Publicat în: Camera Deputatilor  ANI  PSD  PC  




publicat acum 5 luni / 27 April 2010 03:57 de Ioska

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu pe dă o palmă peste ceafă lui Boc and Co. Într-o postare pe un blog, domnul consilier ne spune nici mai mult nici mai puţin că Teo Trandafir va pleca la un moment dat din PDL la PC. NU se opreşte aici - el ne spune cum în opinia lui Teo Trandafir e de fapt un cal troian introdus de Dan Voiculescu şi Cristian Popescu Piedone în casa PDL.

 

Iată întreg comentariul consilierului prezidenţial:

 

Teo va pleca din PDL

 

Nu e o ştire, aşa cum v-aţi aşteptat. O să ziceţi că e o profeţie. Nu e nici asta. E un simplu avertisment pentru PDL , dar şi o reflecţie asupra migraţiei politice. N-am vrut să stric euforia câştigătorilor chiar imediat după anunţarea rezultatului final. De aceea am întârziat puţin cu această postare.

 

Să vă spun secretul: Teo a fost candidatul ideal pentru colegiul 19 nu pentru ceea ce s-a speculat adesea: că e prietenă cu Mircea Badea, că a lucrat la Antene, care ar fi fost neutralizate, că era deja un personaj popular,  etc. Ci pentru că era prea atractivă pentru adversari ca să nu o lase să câştige. Dacă adversarul tău e prea puternic,
Citeşte tot articolul...

Publicat în: Sebastian Lăzăroiu  Teo Trandafir  Dan Voiculescu  PC  PDL  Cristian Popescu Piedone  




publicat acum 5 luni / 26 April 2010 07:44 de Ioska

Preşedintele a convocat partidele azi la consultări pe tema ANI. Ivitaţia e atipică... Preşedintele pune laolaltă liberalii cu social-democraţii şi cu conservatorii, iar pe democrat-liberali cu udmr-iştii, independenţii lui Oprea şi cu minorităţile naţionale. Hm... asta nu prea convine liberalilor care ar putea să respingă propunerea preşedintelui de "a băga el partidele unde doreşte şi să le categorisească cu de la sine putere", mi-a spus un important lider al PNL.

 

PS: Nemulţumiri mari sunt legate şi de preşedintele PSD Victor Ponta care "nici nu a aşteptat măcar să se usuce cerneala pe invitaţia prezidenţială şi a şi anunţat că va merge la Cotroceni", a declarat un vicepreşedinte al PNL.

 

UPDATE: Crin Antonescu a spus la intrarea în şedinţa BPC al PNL că după părerea sa "PNL nu ar trebui să mai semneze condica la PNL nici acum şi nici altă dată în viitor".

Publicat în: Consultări cu preşedintele  ANI  Traian Basescu  PNL  PSD  PC  PDL  UNPR  UDMR  




publicat acum 5 luni / 25 April 2010 04:11 de Ioska

Nu ştiu câtă lume ştie, dar astăzi sunt alegeri în Colegiul 19 pentru Camera Deputaţilor din Circumscripţia Bucureşti - adică pe undeva prin Sectorul 4. A fost o bătălie grea între cele două doamne destul de cunoscute. Una e din Partidul Conservator (deci Alianţa PSD+PC), în timp ce cealaltă reprezintă doar PDL (partidul preşedintelui nu a găsit oameni dispuşi să piardă). După cum se poate observa din fotografia de mai jos, bătălia dintre Teodora şi Liliana a fost una CU SUFLET :)

Bătălia sloganelor de campanie folosite a fost aceasta: Cu mult suflet, Liliana Mincă luptă pentru tine vs. Mai mult suflet, mai puţină politică. Teodora Trandafir.

 

PS1: Om vedea ce vor vota oamenii în ciuda sondajelor comandate şi a unui ultim interviu disperat luat şi dat pe site-ul propriu de strategul de campanie al unui candidat :)))

PS2: Părerea mea e că va câştiga acela care se are mai bine cu primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

PS3: Alegeri sunt azi şi la Râmnicu Vâlcea - E turul al II-lea pentru funcţia de primar... Democrat-liberalul Romeo Rădulescu se va confrunta duminică, în turul II al alegerilor pentru Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, cu social-democratul Remus Grigorescu.

PS4: Cine se riscă la nişte pronosticuri?

Publicat în: Alegeri in Colegiul 19 Bucuresti  Teo Trandafir  Liliana Mincă  Cristian Popescu Piedone  PDL  PC  Alianţa PSD+PC  alegeri Râmnicu Vâlcea  PSD  Romeo Rădulescu  Remus Grigorescu  




publicat acum 5 luni / 17 April 2010 15:21 de Ioska

Crin Antonescu, preşedintele PNL a anunţat că PNL are vrea să depună o moţiune de cenzură împotriva Guvernului. Ups... PSD-ul a pierdut iarăşi startul. Numai că există o problemă... PNL nu are singur forţa necesară să depună o moţiune de cenzură şi de aceea fără sprijinul PSD nu poate. Ce va face Victor Ponta? Va accepta propunerea liberală şi vor semna împreună o astfel de moţiune de cenzură riscând să fie iar criticat că e la remorca PNL SAU va refuza deocamdată să facă acest lucru şi să piardă momentul prielnic de acum?

 

UPDATE: Mediafax: - Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, azi, la Bistriţa, că nu este exclusă o alianţă a PSD cu PNL şi chiar cu PC, întrucât România are nevoie de o opoziţie puternică, riscând altfel să se îndrepte spre dictatură

 

Publicat în: Crin Antonescu  Victor Ponta  PSD  PNL  Moţiune de cenzură  Liviu Dragnea  PC  




publicat acum 6 luni / 15 March 2010 13:49 de Ioska

Ştiam de dimineaţă că liberalii vor părăsi repejor consultările de la Cotroceni dacă Grupul Independenţilor vor fi reprezentaţi la consultări. Nu am putut să o dezvălui din motive lesne de înţeles, dar practic Antena 3 era pregătită pentru ceea ce urma să se întâmple.

 

Practic, ieşirea PSD şi PC de la consultări în urma PNL a lăsat să se înţeleagă cine face legea în opoziţie. PSD nu a mai avut nici o şansă şi a trebuit să părăsească automat consultările... Să fie ăsta începutul unei colaborări mai strânse între PNL, PSD şi PC?

Publicat în: Consultări constituţionale  PSD  PNL  PC  Grupul Independenţilor  Antena 3  




publicat acum 6 luni / 10 March 2010 13:37 de Ioska

Imediat după congresele lor recente, PSD, PNL şi PC au dat startul unor campanii de cucerire a electoratului. Oamenii încearcă în fel şi chip să facă tot felul de lucruri pentru a aduce câţi mai mulţi oameni spre politică. Astfel, PNL a încercat cu bloggerii, PSD se dă tare cu reclame pe goagăl, iar conservatorii o dau pe cultură. Tocmai ce au lansat Programul "E Film! E lunar! şi este Gratis!". Adică în fiecare duminică de la ora 19.00 un film moca pentru tineri la Cinema Europa :)

 

La ce vă băgaţi? La un blog, pe net, la film sau aşteptaţi şi oferta PDL?

Publicat în: Programul "E Film! E lunar! şi este Gratis"  PC  PSD  PNL  




publicat acum 6 luni / 08 March 2010 19:23 de Ioska

Conservatorii par că s-au cam decis cine va fi candidatul Alianţei PSD+PC pentru Colegiul 19 Camera Deputaţilor. După consultări şi cu colegii de alianţă de la PSD, Biroul Politic de mâine al Partidului Conservator ar urma să o anunţe ca şi candidat pe Liliana Mincă, fost preşedinte al Loteriei Române (Guvernarea Tăriceanu) şi fost preşedinte la ANCEX (Guvernarea Boc I).

 

În timpul ăsta PDL încă orbecăie după un candidat, în timp ce liberalii se vor ţine de cuvânt şi nu vor pune un candidat la Colegiul 19. Ei îl vor susţine pe candidatul Alianţei PSD+PC întocând astfel serviciul făcut la parţialele din Colegiul 1.

Publicat în: Liliana Mincă  ANCEX  Loteria Naţionala  PDL  Alianţa PSD+PC  PSD  PNL  Biroul Politic al PC  PC  




Articole mai vechi

Cauta:

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest blog, poate trimte un drept la replică care va fi publicat în articolul cu pricina.
© Iosif Buble toate drepturile rezervate.
Prima pagină | Arhivă Blog | Despre | Contact